Hristos a inviat!

Scrisoarea pastorala de Pasti a IPS Andrei

† A N D R E I ,
din harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresuluiiubitului cler, cinstitului cin monahal si dreptmaritorilor crestini, mangaiere de la Hristos Cel ce cu Invierea Sa toate le-a umplut de lumina, iar de la noi, sfanta binecuvantare!

Lumina vietuirii bune

Iubiti credinciosi,

La Sarbatoarea Pastilor toate sunt pline de lumina. Asa ne spune Sfantul Ioan Damaschinul in slujba Invierii: „Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul, si pamantul, si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru Care s-a intarit”.Daca toata faptura s-a luminat si s-a intarit de Pasti, cu atat mai mult s-a luminat si s-a intarit omul credincios. Crestinul este omul invierii si al luminii, iar lumina ii vine de la Hristos Cel inviat. Mantuitorul spune: „Eu sunt lumina lumii; cel ce imi urmeaza, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8,12).

Instinctiv, omul are aversiune fata de intuneric si-i place lumina pentru ca, din punct de vedere spiritual, intunericul vine de la diavolul si lumina vine de la Hristos. Hristos este Lumina, este Soarele Dreptatii, El inaugureaza prin inviere „Ziua cea de-a Opta”, care n-are sfarsit. De aceea adevaratul credincios este „omul zilei si al luminii”. Sfantul Pavel ne indeamna: „Sa lepadam dar lucrurile intunericului, si sa ne imbracam cu armele luminii. Sa umblam cuviincios, ca ziua, nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma” (Romani 13, 12-13).

Sfantul Ioan Teologul, vrand sa-L defineasca pe Dumnezeu Cel nedefinibil, zicea ca „Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El” (1 Ioan 1,5). Daca afirmam ca suntem credinciosi, dar totusi umblam intru intuneric, ne dovedim a fi niste impostori. Sfantul Ioan isi continua rationamentul astfel: „Daca zicem ca avem impartasire cu El si imblam in intuneric, mintim si nu savarsim adevarul. Iar daca umblam intru lumina, precum El este lumina, atunci avem impartasire unul cu altul, iar Sangele lui Iisus – Fiul Lui, ne curateste de orice pacat” (1 Ioan 1,6-7).

De ce prefera, totusi, unii oameni, intunericul? Ne raspunde Domnul Hristos: „Oricine face rele uraste lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca” (Ioan 3,20). Din nefericire, adeseori, noi toti, ne petrecem viata in intuneric. Iar strigatul Sfantului Andrei Criteanul l-am putea exprima cu totii: „In noapte viata mea mi-am petrecut pururi, ca intuneric s-a facut mie si negura adanca noaptea pacatului, ci ca pe un fiu al zilei, arata-ma, Mantuitorule”.

Sfantul Pavel, adresandu-ni-se noua, crestinilor, ne zice: „Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; nu sunteti ai noptii, nici ai intunericului” (1 Tesaloniceni 5,9). In calitate de fii ai Luminii, ai Invierii si ai zilei, trebuie sa fim oameni buni. In acest sens Sfantul Ioan Teologul este categoric: „Cel ce zice ca este in lumina si pe fratele sau il uraste, acela este in intuneric pana acum. Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina, iar sminteala nu este in el. Iar cel ce uraste pe fratele sau este in intuneric si umbla in intuneric si nu stie incotro se duce, pentru ca intunericul a orbit ochii lui” (1 Ioan 2,9-11).

Cea mai frumoasa cantare din slujba Invierii are, in acest sens, un text minunat: „Ziua Invierii! Sa ne luminam cu praznuirea, si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem «fratilor» si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru Inviere. Si asa sa strigam: «Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte, viata daruindu-le»”.

Iubiti frati crestini,

Vietuirea noastra ca „fii ai Luminii si ai Invierii” trebuie sa fie „una buna”. In Predica de pe Munte Domnul Hristos ne face atenti la acest lucru: „Voi sunteti lumina lumii; nu poate o cetate aflata pe varf de munte sa se ascunda. Nici nu aprinde cineva faclie si o pune sub obroc, ci in sfesnic, si lumineaza tuturor celor din casa. Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat, sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5,14-15).

Nu este usor a vietui frumos, dar este placut si lui Dumnezeu, si oamenilor. Sfantul Antonie cel Mare, experimentand acest lucru, ni-l marturiseste si noua: „Recunostinta catre Dumnezeu si vietuirea cea buna sunt roadele omului care place lui Dumnezeu. Si precum roadele pamantului nu se coc intr-un ceas, ci dupa vreme si ploi si ingrijire, asa si roadele oamenilor se fac minunate prin nevointa, prin luare aminte, prin staruinta de vreme indelungata, prin infranare si prin rabdare”.

O vietuire buna se dobandeste prin staruinta si prin efort duhovnicesc sustinut. Iar vietuirea aceasta buna nu-i teoretica, ci da roade. Mantuitorul Hristos ne da criteriul dupa care-i cunoastem pe oamenii care raspandesc lumina prin faptele bune: „Dupa roadele lor ii veti cunoaste: au doar culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini? Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele” (Matei 7,16-27).

Se vorbeste mult de legatura dintre credinta si faptele bune. Sfantul Iacov ne spune ca daca credinta nu are fapte, „e moarta in ea insasi” (Iacov 2,17). Credinta si faptele bune sunt strans legate. Credinta graieste prin roadele ei. Nu exista credinta adevarata fara roadele faptelor bune, si nici roade de fapte bune fara pomul credintei.

Chiar daca s-ar parea naiva, este foarte sugestiva o pilda pe care ne-a lasat-o Parintele Iosif Trifa: „Credinta si fapte bune sunt cele doua vasle ale barcii vietii noastre. Ele lucreaza mana in mana. Barca vietii noastre inainteaza spre tarmul mantuirii numai cand vaslesc cele doua vasle: credinta si faptele bune”.

Faptele noastre trebuie sa lumineze, sa aduca mangaiere si bucurie. Cu ajutorul lor Il marturisim pe Hristos-Dumnezeul nostru, Cel inviat din morti. Daca, dimpotriva, faptele noastre aduc intristare si suferinta, ele smintesc si fac o contra-misiune.

In acest sens Sfantul Apostol Pavel face un rechizitoriu aspru conationalilor sai iudei, care ni s-ar potrivi adeseori si noua, crestinilor: „Tu, cel care inveti pe altul, pe tine insusi nu te inveti? Tu, cel care propovaduiesti: «Sa nu furi!», chiar tu furi? Tu, cel care zici: «Sa nu savarsesti adulter!», savarsesti adulter chiar tu? Tu, care te lauzi cu Legea, Il necinstesti pe Dumnezeu, prin calcarea legii? Caci numele lui Dumnezeu din pricina voastra este hulit intre neamuri” (Romani 2,21-24).

In vremurile de inflorire a vietii crestine paganii se converteau vazandu-i pe crestini cat de frumos traiesc. Vietuirea lor era frumoasa si contaminanta. Cat de necesara ar fi astazi o asemenea marturie intr-o lume dezorientata si incercata de o criza atat materiala, cat si spirituala!

Dreptmaritori crestini,

Lumina lui Hristos o primim inca de la Botez. De aceea Botezul se mai numeste si „Luminare”. In formula ce o foloseste preotul la slujba Botezului, atunci cand il sterge pe noul botezat dupa ungerea cu Sfantul Mir, zice: „Botezatu-te-ai, luminatu-te-ai, miruitu-te-ai, sfintitu-te-ai, spalatu-te-ai, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”.

Noi stim ca acest an a fost dedicat de Sfantul Sinod Botezului si Cununiei, pe temeiul importantei ce o are familia crestina in viata societatii.

Or, harul primit prin Sfintele Taine lucreaza in noi, iar daca noi conlucram cu acesta, devenim oameni ai luminii. Sfantul Apostol Petru ne indeamna la aceasta conlucrare zicand: „Puneti si din partea voastra toata sarguinta si adaugati la credinta voastra, fapta buna, iar la fapta buna, cunostinta; la cunostinta, infranarea; la infranare, rabdarea; la rabdare, evlavia; la evlavie, iubirea frateasca; iar la iubirea frateasca, dragostea. Caci daca aceste lucruri sunt in noi si tot sporesc, ele nu va vor lasa nici trandavi, nici fara de roade in cunoasterea Domnului nostru Iisus Hristos (2 Petru 1,5-8).

In oamenii sfinti, care au conlucrat cu harul, acesta adeseori s-a manifestat ca lumina. Citim in Pateric ca „a fost un om care se numea Avva Pamvo si despre acesta se povesteste ca trei ani a petrecut rugandu-se lui Dumnezeu si zicand: „Sa nu ma slavesti pe pamant!” Si atat l-a slavit Dumnezeu, incat nu putea cineva sa se uite la fata lui, de slava care o avea!”.

Iar Sfantul Simeon Noul Teolog ne povesteste: „Adesea vedeam Lumina, uneori ea imi aparea inauntrul meu, cand sufletul meu avea pace si liniste, sau nu imi aparea decat departe, si chiar se ascundea cu totul. Ma incerca atunci o imensa mahnire, crezand ca nu o voi revedea niciodata. Dar, de indata ce reincepeam sa vars lacrimi, indata ce marturiseam o deplina lepadare de tot, asemenea soarelui care alunga grosimea norilor, astfel Tu, Cel Nevazut, mi te aratai ziua si noaptea”.

Iubiti frati si surori,

Lumina lina a Domnului Hristos, Cel inviat din morti, nu ne covarseste fiinta doar in viata aceasta, ci ne urmeaza si in eternitate. De aceea, cand unul dintre cei dragi pleaca, Ii zicem lui Dumnezeu: „Odihneste, Dumnezeule, pe robul Tau, si-l aseaza in rai, unde cetele sfintilor, Doamne, si dreptii ca luminatorii, stralucesc”.

Iar locul in care sa-l aseze sa fie un „loc luminat, loc de verdeata, loc de odihna”.x In acest loc sublim L-am rugat pe Dumnezeu, in lunile ce au trecut, sa-l aseze si pe vrednicul de pomenire, Mitropolitul nostru, Bartolomeu Anania.

Dupa Invierea cea de Obste si dupa Judecata Universala – ne spune Parintele Staniloae – in Imparatia lui Dumnezeu „fata luminoasa a lui Hristos va lumina pe toti si pe toate. Lucrurile nu vor mai aparea ca independente de persoane, ci ca un continut comun al lor, ca un mediu de manifestare a iubirii lui Hristos si a persoanelor ingeresti si omenesti intr-un pan-personalism al comuniunii desavarsite.”

Atunci vom exclama dimpreuna cu Sfantul Ioan Gura de Aur: „Unde iti este, moarte, boldul tau? Unde iti este, iadule, biruinta ta? Inviat-a Hristos, si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos, si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos, si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos, si viata stapaneste. Inviat-a Hristos, si nici un mort nu mai este in groapa”.xii

Invaluit de lumina acestor sentimente sfinte pe care ni le prilejuieste Invierea Mantuitorului, va imbratisez pentru prima data in calitate de Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, va incredintez de dragostea mea parinteasca si de sincera intentie de a face o buna misiune impreuna, va urez «Sarbatori fericite!» si va zic:„Hristos a inviat!”


Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s